Poezia:
mi s-a spus
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de enea gela [pitpa ]
2025-02-19 | |

că exiști peste tot
în apa de la robinet/ în
pantofii scâlciați ai bătrânului cerșetor
printre medicamentele pentru cancer ale prietenei mele
sub țeasta ei cheală și-n pletele ca mătasea ce îi vor crește după boală
mi s-a spus că tu poți respira chiar și-n molozul sub care dispar
conace boierești
din spatele zidurilor asculți ce zic muncitorii
în timp ce beau
bere la pet și-i înjură pe-ăia
care
nu țin cu georgescu
pentru asta te-am implorat în rugăciuni să faci puțină ordine/ puțină
dreptate
dar tu taci
poate ai gura plină de moloz
poate
ești și tu unul de-al lor
prins în malaxorul amneziei
poate și tu
te lăfăi alături de fetițe și cavaleri în armuri de givenchy pe stoc

mi-a trecut prin cap să iau o mână de moloz să-l pun într-o urnă
cum pui cenușa unui om drag cu iluzia că așa îți va fi alături
dar dacă nu te voi nimeri în grămăjoara mea de moloz
și vei rămâne îngropat în mizeria străzii
la ce folos?

Com. 1.
Trăim, fără să ne dăm seama, ȋntr-un dublu simulacru (Baudrillard): ȋntr-un viitor mizer de pe poziţiile unui trecut idealizat. Enea, ȋn excepţionalul text, se trezeşte ȋn prezent.

Com. 2.
Ȋncă din 2010, ȋn „Dincolo de ironie şi ironism”, peblicată ȋn ţară, epuizată demult şi republicată de o editură străină pe Amazon cu 30 Eu exemplarul, scriam cele de mai jos.


Ȋn mod tragico-ironic, prin discrepanţa între Haosul „obiectiv” şi Hazardul Teoriei jocurilor inventată de om, ca în „Loteria din Babilon” a lui Borges, lucrurile se ȋntâmplau aşa (rezumativ).

La început, Loteria a fost introdusă, în Babilon, în mod cinstit: cei care câștigau, câștigau; pierzătorii nu pierdeau decât o sumă infimă. S-a considerat că este prea banal. Și în plus, ne economic pentru administratorii Loteriei. Așa că s-a introdus o nouă regulă: cei care pierdeau, erau amendaţi cu o sumă modică. Dacă nu o plăteau, făceau pușcărie. Nici așa n-a mers. Pușcăriile erau pline căci plăţile amenzilor nu se achitau. În curând s-a renunţat la aspectul economic direct și jocul s-a rafinat exploatându-se setea (și nu voinţa) de putere socială, inclusiv satisfacerea altor dorinţe. Astfel, un loz norocos putea să aducă promovarea în tagma „vrăjitorilor” (cei care administrau Loteria); ori arestarea unui dușman, ori întâlnirea cu femeia dorită, etc.; un loz necâștigător putea aduce în schimb mutilarea, infamia sub cele mai diverse forme, chiar moartea. Așa a luat naștere o teorie generală a jocurilor. A jocurilor cu miză. Și a apărut „Hazardul”. Un Hazard diferit de intervenţia neutră, obiectivă, a Haosului, fără învins și învingător. Hazardul - pur și simplu un simulacru al acţiunilor Haosului; un simulacru introdus de om; și care a devenit „Pronie Divină”, „Soartă”,
„Manipulare” etc. Pentru că acest mod de a lucra pe tăcute, asemănător cu cel al lui Dumnezeu, a stârnit tot soiul de presupuneri. Una dintre ele dădea de înţeles că de mult nu mai există Administraţia Loteriei și că sacra dezordine a vieţilor noastre e pur și simplu ereditară, tradiţională; alta o socotea veșnică și ne învăţa că va dăinui până la ultima noapte, când ultimul zeu va nimici lumea….Alta, prin gura ereticilor care umblau mascaţi, că Administraţia n-a existat niciodată și nici nu va exista. În fine, alta – s-ar mai putea adăuga - cum că Administraţia dăinuie până în zilele noastre, în secret - de unde tot soiul de teorii ale unei Conspiraţii manipulatoare, sinistre, universale….

Com. 3.
Din nefericire am avut dreptate.